Do's and don'ts în educația digitală - În dialog cu Mirela Ștețco, Head of Training and Support, Teach for Romania
Do's and don'ts în educația digitală
În dialog cu Mirela Ștețco, Head of Training and Support, Teach for Romania
Interviu realizat de Claudia Udrescu, Education Program Coordinator, Logiscool Romania
1. Care este cea mai valoroasă lecție învățată din luna martie și până acum, în legătură cu predatul online?
Mantra Teach în toată această perioadă a fost Never waste a good crisis.
Ne era clar de ceva vreme că trăim agonia ego-sistemelor. VUCA world se desfășura în fața ochilor noștri, spulberând clipă de clipă iluzia că putem controla ceva, că e destul să avem o atitudine strict reactivă și să așteptăm „să revenim la normal”.
Criza epidemiologică n-a făcut altceva decât să lumineze pentru noi toți acest adevăr simplu: reușim împreună sau eșuăm împreună. Inechitatea acum nu mai e doar dureroasă pentru cei care o trăiesc și pentru cei cărora le pasă, ci a devenit și o amenințare colectivă.
Odată cu închiderea școlilor, în martie, am văzut cu ușurință nu doar cât de limitat este accesul la educație pentru copiii din comunitățile vulnerabile, ci și cât de strâmb este sistemul în integralitatea lui. Categoric, „revenirea la normal” n-ar trebui să însemne revenirea la toate disfuncționalitățile care au deconectat de la învățare și au împins spre analfabetism funcțional și abandon școlar atâția copii.
Din tot ce-am trăit alături de participanții și alumnii Teach implicați direct în educație, am desprins două lecții foarte valoroase pentru noi:
Prima este despre puterea relației.
Profesorii cărora le pasă, care au ales să fie acolo unde este cel mai greu și care au construit relații de încredere, bazate pe compasiune și împuternicire, cu elevii și cu părinții lor, au găsit soluții pentru a nu lăsa niciun copil în urmă. Acestea au fost bazate pe rezolvarea nevoilor concrete: unde nu e semnal și nici transportatorii nu vor să intre, au dus la magazinul din sat pachete educaționale, cu texte suport, sinteze, aplicații practice; unde era semnal, dar copiii nu aveau device-uri, au apelat la donatori pentru a asigura tehnologia și au construit activități de învățare adaptate învățării online; unde școala avea dotările minimale, au pus umărul la dezvoltarea abilităților digitale ale copiilor și ale colegilor, la regândirea orarului, la conceperea unor resurse care să poată fi folosite de mai multe clase.
În toată această poveste, n-a fost însă niciodată vorba despre un singur om. A fost despre profesor, dar a fost în aceeași măsură despre copiii care s-au căutat unul pe celălalt și s-au adus la școala online, a fost despre părinții care au făcut imposibilul pentru a asigura un telefon sau pentru a se asigura că au copilul prezent, a fost despre colegi care au colaborat, a fost despre donatori individuali și despre companii care au ales să ajute.
Ne este clar acum că nu tabletele vor face diferența, ci acest mod nou de a fi împreună pentru binele copiilor.
Cea de-a doua a fost despre alegeri.
În martie, ne aflam în onboarding cu generația 7. Pregăteam noua Academie de leadership și pedagogie și brusc ne-am aflat în fața unei alegeri: adaptăm conținuturile pentru învățarea online, eliminând ce se putea elimina, sau ne transformăm, abordând curajos soluții inovative. Am ales să fim congruenți cu valorile care ne definesc, iar asta a însemnat transformare.
Am mers pe principiul Try fast. Fail fast. Improve fast. Am co-creat, împreună cu partenerii noștri de la Profesorul digital, un pilot construit pe doi piloni mari: pedagogie digitală și învățare colaborativă. Am valorificat principiile învățării online și am adus spre educație elemente din metodologia agile și lean learning. Am implementat acest nou mod de a învăța alături de alți parteneri de încredere.
Am avut aproape peste 200 de adulți (participanți în formare, traineri, mentori, profesori parteneri, tutori) și peste 300 de copii din 19 comunități vulnerabile diferite.
Am descoperit că ne putem conecta real în mediul virtual, că putem învăța colaborativ mult mai bine decât învățăm singuri, că există o diferență majoră între competențe digitale și pedagogie digitală.
Acum ne este tot mai clar că învățarea de tip hibrid răspunde multor provocări pe care sistemul le are, pentru că asigură accesul echitabil, diferențierea și personalizarea învățării, pentru că întărește autonomia și responsabilitatea pentru propriul proces de învățare, pentru că dezvoltă colaborarea și încrederea.
2. Cum gestionăm emoțiile în online, ca profesori, dar mai ales cum reacționăm la emoțiile copiilor?
Online-ul vine cu un dar uriaș pentru profesori, pentru că le mută energia de pe control și livrare de informații pe crearea și gestionarea experiențelor de învățare.
Brusc, nu mai ești adultul care are toate butoanele, ci devii un partener și un facilitator de învățare. Mai mult, profesorul care își dezvoltă acum abilitățile digitale redescoperă că învățarea e un proces complex, adeseori frustrant, că e nevoie de timp și de practică, inclusiv pentru ceea ce pare foarte simplu pentru alții.
Când vorbim despre cum gestionăm emoțiile în online chiar nu merge cu rețete sau cu scurtături.
Ne ajută însă o înțelegere clară a felului în care noi toți funcționăm, o minte deschisă, o doză bună de empatie și muuultă practică.
Neuroștiința are multe răspunsuri pentru noi.
În primul rând, e de reținut că emoțiile sunt partenerii noștri de învățare. Nu sunt nici bune, nici rele. Și clar nu poate fi vorba despre a le controla, ci de a le folosi ca indicatori și de a regla starea și comportamentul asociat.
Atât în formarea profesorilor, cât și în lucrul cu elevii noi folosim metafora călărețului și a elefantului (Jonathan Haidt, The Happiness Hypothesis). Simbolic vorbind, „călărețul” e mintea noastră rațională, iar „elefantul” este maestrul emoțiilor și al instinctelor. Într-un proces de învățare ai nevoie de un „elefant” implicat, motivat, deschis, dornic să facă pașii necesari și de un „călăreț” agil, capabil să analizeze situația și să traseze direcția. Recomandăm cu multă căldură podcastul prietenului nostru Paul Olteanu pe această temă (mindarchitect.ro).
Ce e de reținut aici: ca să se poată întâmpla învățarea, trebuie adresate în primul rând nevoile elefantului. Nu poți cere cuiva rațiune și logică în momentul în care este copleșit emoțional, când îi este teamă, este anxios sau furios. Iar pentru copii este chiar mai greu, în sensul în care sunt mai predispuși la a fi copleșiți de emoții, deoarece neocortexul lor nu este la fel de antrenat și dezvoltat ca la adulți.
Cum ne gestionăm emoțiile? Practicând mecanisme de autoreglare și de co-reglare. Vorbim despre emoțiile noastre, le recunoaștem, oferim predictibilitate pe ce urmează să facem și de ce, facem împreună exerciții kinestezice, senzoriale sau mentale care ne ajută să ne liniștim. Modelele sunt la un click distanță, inclusiv aici.
Ce n-ar trebui să uităm: e important să construim o cultură a reușitei în clasele noastre, fie că vorbim de online sau offline. Avem cu toții nevoie de un spațiu sigur, bazat pe încredere, în care avem rutine sănătoase pe care le practicăm împreună, adulți și copii.
3. Ce proiecte susțin profesorii Teach în această perioadă, în ideea pregătirii pentru septembrie?
Cel mai mare proiect în care a fost implicată comunitatea Teach (participanți, alumni, staff) a fost Academia de Leadership și Pedagogie digitală.
Primele rezultate sunt clare:
- Peste 300 de copii din 19 școli diferite au învățat să învețe în online. Au descoperit cum învață creierul și cum îți antrenezi mintea, au practicat cu profesorii lor co-reglarea emoțională și învățarea colaborativă, și-au consolidat cunoștințe specifice disciplinelor școlare, au construit prietenii
- 52 de viitori învățători și profesori care aleg să meargă în comunități vulnerabile, au fost antrenați să faciliteze învățare online și offline și să-și susțină colegii de cancelarie
- 22 de mentori sunt capabili să ofere sprjin pe implementarea pedagogiei digitale în școlile în care activează și, dacă e nevoie de ei, și în alte contexte
- Un model de formare inițială viabil, pe învățarea de tip hybrid
Evident, există și multe alte inițiative individuale sau de grup, care ar putea fi grupate în câteva categorii: programe remediale; soluții de implicare a părinților în susținerea copiilor, școli de vară care să expună copiii la alte medii; extinderea accesului la învățarea online.
4. Cum vă pregătiți pentru septembrie în acest context în care singura cunoscută este incertitudinea? Ce va fi diferit față de luna martie când am trecut urgent și forțat în online?
Cred că cea mai importantă schimbare pe care o vizăm este cea de la nivel de mindset. Vrem să acționăm ca niște oameni care înțeleg că normalitatea este aceea pe care o vom construi acum, împreună. Și să ne asumăm șansa incredibilă de a re-gândi educația, aducând cu adevărat în centru copilul și nevoile lui de învățare. Fie că vorbim despre online sau offline.
E timpul să construim împreună cele mai bune soluții pentru personalizarea învățării, pentru incluziune și cetățenie activă, pentru creșterea bucuriei de a veni la școală și de a învăța împreună cu ceilalți.
Cu siguranță, vom rafina modulul de pedagogie digitală și învățare colaborativă și îl vom duce spre toată comunitatea profesorilor Teach, având convingerea că ei vor reuși să ducă ceea ce știu nu doar spre copii și părinți, ci și spre colegii lor de cancelarie. Este vorba aici atât de formare, cât și de mentorat și de comunitățile de învățare și practică.
Avem în plan și ca, prin intermediul alumnilor formatori Teach, să valorificăm contextele în care putem duce spre cât mai mulți profesori din sistem ceea ce am învățat să facem bine și deja se conturează câteva soluții de acest gen alături de partenerii noștri strategici.
5. Cum vom menține atenția copiilor in online din septembrie încolo?
Sigur nu există rețete universal-valabile, iar asta e un lucru cu adevărat remarcabil, pentru că ne onorează unicitatea. Ce mi se potrivește mie, ca profesor, nu i se potrivește altuia; ce merge într-o comunitate, nu funcționează în alta. Iar aceasta este marea lecție a gândirii eco-sistemice: mapăm nevoi, empatizăm, co-creăm, testăm împreună, rafinăm. Reușim împreună.
Există și niște principii ale învățării online care trebuie respectate și un cadru în limitele căruia acționăm.
Aș accentua doar 3 componente mari:
- Întâi relație, apoi structură. E vital să construim o cultură a reușitei, prin care să-i asigurăm
”elefantului” confortul necesar pentru a se liniști și pentru a se implica. Iar asta se poate face prin: predictibilitate (ce vom face, de ce vom face asta, care sunt așteptările, cum ne măsurăm succesul), spațiu sigur („te văd”, „te aud”, „ești important pentru mine”, „părerea ta contează”; „greșeala care devine spațiu de învățare ne ajută”; „oricine poate reuși, dacă exersează suficient”; „sunt aici pentru tine” etc), exerciții de autoreglare și co-reglare, feedback cât mai aplicat și mai onest, rutine sănătoase de începere și închidere a zilei (check-in, learning circle).
- Învățare relevantă, de tip experiențial, conectată cu viața concretă și cu pasiunile copiilor,
care să stimuleze inițiativa și contribuția. Antrenăm „călărețul”, dezvoltând rutine ale gândirii și făcând învățarea vizibilă (Visible learning, John Hattie).
- Responsabilizarea elevului pentru propriul proces de învățare.
Pedagogia digitală (online brain-based learning, GEAR cycle) ne ajută să regândim procesul de învățare, alternând inteligent învățarea online cu cea offline. Elevii primesc o „misiune de învățare” și resursele necesare, explorează resursele și se adună în online pentru a clarifica alături de profesor noțiunile și pentru a aprofunda înțelegerea. Apoi aplică ceea ce au învățat, singuri sau în grupuri mici, în familie sau în comunitate, după care încarcă rezultatele/„tema” și primesc feedback de la colegi și de la profesor.
Categoric, e mult mai multă muncă și pentru profesor și pentru elevi. Dar e o muncă ale cărei roade se culeg destul de repede și aduc satisfacții mari, pentru că ne respectă nevoia de autonomie și de contribuție.
Din categoria Tips and tricks: ajută să reținem că, în online, la 5-10 minute e nevoie de o provocare nouă: o întrebare scurtă pusă în chat, o sesiune de activitate colaborativă în grupuri mici, un feedback colectat pe kahoot sau jamboard, un exercițiu de co-reglare kinestezică sau mentală, un exit ticket la final de lecție.
6. Ce recomandări aveți pentru părinți? Dar pentru profesori?
Chiar cred cu tărie că recomandările nu ne ajută. Sunt deja prea multe. Pe prea multe canale. Din prea multe surse. Unele, e drept, sunt valoroase. Altele sunt însă cu adevărat toxice. Nu de recomandări avem nevoie, ci de mai multă îngăduință. Îngăduință cu noi înșine. Îngăduință față de celălalt. Pentru că suntem cu toții într-un proces de creștere accelerată. Suntem cu toții puși în situația de a face ceva ce n-am mai făcut niciodată. „Elefantul” nostru este într-o continuă stare de alertă, iar „călărețul” primește continuu shut down. Nu putem sta în bucla învinovățărilor reciproce și a pasării responsabilității. Nu mai putem pretinde că știm ce-ar trebui să facă celălalt. Cred că ceea ce ajută acum este ca fiecare dintre noi să se întrebe onest „ce pot face eu acum?”/ „cum pot contribui?”. Și apoi să acționeze.
7. Cum a fost la prima Academie de Pedagogie Digitală din România?
A fost mai bine decât am fi îndrăznit vreodată să visăm, iar asta ne-a ajutat să înțelegem că acum este momentul cel mai bun pentru o re-gândire a educației.
Puțini au crezut cu adevărat că în acest an de criză profundă vom găsi oamenii care să-și dorească să intre într-un program care te susține să devii învățător sau profesor pentru copiii care trăiesc în comunități vulnerabile, izolate, marginalizate.
Puțini cu crezut că în România se poate gândi și implementa un program de învățare exclusiv online, de 6 săptămâni, care să presupună și un stagiu de practică pedagogică cu peste 300 de copii.
Puțini au crezut că poți aduce împreună mediul universitar, mediul ONG, mediul guvernamental, școli de stat și școli private, mediul de business.
Și cu toate astea, am reușit. Iar asta n-o spunem noi, ci o spune feedback-ul celor implicați. Singurul care contează.
Acest final de academie, cu peste 500 de oameni atât de determinați să acționeze împreună, ne-a arătat câtă nevoie avem de fapt cu toții să ne unim pentru o cauză mai mare, cât de mult ne ajută curajul de a ne trăi cu integritate valorile și cât de puternici și de coerenți putem fi împreună când acționăm din spațiul compasiunii și al contribuției.
8. Un gând pentru profesori înainte de începerea anului școlar
Când simt că VUCA world, cu toată neașezarea ei mă copleșește, eu mă îmbărbătez cu înțelepciunea adusă în viața mea de bunică de Pippi Șosețica, un personaj adorat de nepoatele mele: Nu am mai făcut asta niciodată, deci sigur va fi bine (Astrid Lindgren, Pippi șosețica).
