Educația copiilor în pandemie: ce rol și soluții au familia și școala, când copiii învață online, de acasă?
Trăim într-o perioadă în care apar schimbări peste schimbări: școala trece online, iar angajații sunt încurajați să lucreze de acasă. E o adaptare rapidă la un ritm incert pentru părinți, elevi și profesori, privind cu îngrijorare anul școlar. În contextul acesta, care sunt și cum se modifică rolurile familiei și ale școlii, în educația copiilor?
Cu răbdare, compasiune și susținere, timpul petrecut acasă cât și conceptul de școală online pot fi o oportunitatea de a întări relația familie-școală de care e atâta nevoie pentru viitorul copiilor.
Modul în care se schimbă școala și educația în România este un subiect important pentru noi la Logiscool, așa că astăzi venim în sprijinul vostru cu câteva resurse care vă pot ajuta să faceți tranziția mai ușoară la educația acasă. Vom discuta despre cum arată parteneriatul familie-școală, cum pot fi copiii susținuți în dezvoltarea lor educațională, afectată de pandemie și ce pot face părinții pentru a gestiona cu bine perioada.
Ce probleme apar odată cu trecerea la școala online?
Dacă în martie am navigat cum am putut prin apele tulburi ale carantinei și ale învățării acasă, fără să știm încotro, odată cu întoarcerea în online, epuizarea pare și mai greu de gestionat, în timp ce încă dibuim ce funcționează mai bine pentru noi.
Problemele întâmpinate de tineri
Un studiu Unesco Education Centre, specializat pe cercetarea educațională din Marea Britanie, sugerează că problemele familiilor sunt legate de așteptările nerealiste, dar și de lipsa tehnologiilor necesare pentru învățarea online, mai ales când și părinții au nevoie de acces la ele pentru a lucra de acasă.
Aceleași probleme sunt valabile și în România, unde resursele nu sunt disponibile și multe gospodării nu au acces la tehnologie.
La fel, Universitatea din Michigan a publicat recent rezultatele unui studiu privind provocările părinților cu școala online acasă, în timpul pandemiei:
- Aproape 50% se simt copleșiți de responsabilitatea de a educa copiii acasă
- 1 din 4 părinți simte că nu are resursele necesare să asigure educația copilului acasă
- 24% au spus că au un copil anxios și speriat, iar 30%, că este nervos și tensionat
- 71% au primit ajutor din partea școlii.
„Distanțarea și statul acasă au deconectat milioane de copii de educația tradițională și au lăsat puțin timp părinților să se pregătească pentru a susține educația copiilor lor acasă”, a declarat autoarea studiului.
Copiii resimt în mod diferit schimbarea în online. Printre cele mai mari provocări pe care le întâmpină se numără:
- Scăderea nivelului de interacțiune și comunicare dintre profesor-elev sau dintre elevi
- Pot dezvolta un program neregulat de odihnă
- Trebuie să învețe să utilizeze tehnologia nu doar pentru distracție, ci pentru studiu
- Evaluarea online poate fi subiectivă, cum arată și acest articol
- Sunt distrași și nu pot să se concentreze la fel de bine ca la școală
- Sunt izolați de colegi și de prieteni
- Nu mai fac activitate fizică și nici activități sociale
- Au nevoie de o perioadă de adaptare și de reguli potrivite.
Așa cum descrie și raportul UNICEF privind Crearea unor sisteme de educație reziliente în contextul pandemiei, închiderea școlilor la nivel global a afectat aproape 50 de milioane de copii, de la preșcolari la liceeni.
Şcolile nu sunt doar un loc pentru educaţie academică, ci şi pentru învăţarea abilităților sociale şi emoţionale, interacţiune şi sprijin social. Închiderea şcolilor nu numai că a perturbat procesul de educaţie a copiilor, ci şi accesul la mese oferite în cadrul școlii, sprijin pentru bunăstare şi referire la servicii medicale şi sociale de bază. (din raportul UNICEF)
Pentru că aceștia se află în proces de formare și funcționează diferit, au nevoie de sprijin, de comunicare și de susținere din partea familiei și a școlii ca parteneri în educația lor. Dar provocările sunt semnificative pentru toți: familii, profesori, comunități.
Dacă nu se va face faţă acestei provocări, impactul asupra copiilor, tinerilor, familiilor, comunităților și societăților la un nivel mai larg se va resimți pe tot parcursul vieții, atât din punct de vedere social, cât şi economic. (din raportul UNICEF)
Provocările profesorilor legate de educația online
Chiar dacă nu este prima situație în care educația trece în digital, problemele cu care încă se confruntă cadrele didactice încă trebuie gestionate:
- Lipsa metodologiilor în situații de urgență precum pandemia
- Lipsa infrastructurii pentru a facilita predarea online (tehnologii)
- Lipsa de experiență cu metodele de lucru online și cu pedagogia digitală
- Schimbarea mediului de predare și adaptarea la predarea experiențială
- Schimbarea programului de ore
Cu toate acestea, ne bucurăm să vedem comunități de profesori și lideri, care se formează pentru a ajuta atât dascălii, cât și părinții și elevii, creând un mediu prietenos pentru parteneriatul dintre aceștia. Pas cu pas, se construiesc noi programe și metodologii de educație, transformând criza într-o oportunitate de creștere și adaptare la nevoile elevilor, ale profesorilor și ale părinților.
Pentru că acest subiect este în ADN-ul Logiscool, anul acesta am creat Comunitatea de profesori ambasadori Logiscool, în care dezbatem probleme ce țin de viitorul educației.
Educația cere un parteneriat familie-școală-comunitate rezilient
Dacă mulți părinți sunt stresați și nu fac față pentru că fie nu au cu cine lăsa copii acasă în timpul jobului, fie lucrează de acasă și nu pot supraveghea copiii în același timp, profesorii încă se adaptează la pedagogia digitală și învață, la fel ca elevii, principiile învățării online.
“Nu știam de Classroom, de Meet, de Zoom, nu am folosit până atunci tablete grafice, nu știam că predarea online e atât de diferită de predarea în sala de clasă. Aveam pretenția ca elevii să ne asculte, să rezolve independent ceea ce le dădeam, să înțeleagă tot ceea ce explicam și, mai mult, să aibă camerele web deschise.” (Ovidiu Bădescu, profesor de matematică, în dialog cu Logiscool despre nevoia de comunități de profesori)
Tocmai de aceea, este important ca rolurile familiei și ale școlii să se completeze în contextul actual (și în noua normalitate), fără a se afla în contradicție.
Profesorii află de la părinți ce nevoi are elevul, ce pasiuni și interese, dar și ce stări și emoții resimte acesta în această perioadă. Părinții pot afla, în schimb, când și cum are nevoie copilul să fie ajutat și încurajat pentru a reuși și a dezvolta un comportament pozitiv.
În parteneriatul acestora, este nevoie și de membri ai comunității care să asigure dezvoltarea personală și socială, cât și sănătatea fizică și emoțională, prin diferite căi: consiliere, îndrumare spirituală, programe de dezvoltare, servicii de sănătate, parteneriate cu școala etc. - cu atât mai mult în perioada pandemiei.
Acest parteneriat educațional se menține cel mai bine, în contextul învățatului acasă, prin:
- Comunicarea periodică, onestă și eficientă a informațiilor despre copii (stări și dificultăți acasă, pasiuni, nevoi particulare)
- Cunoașterea de către părinți a cadrelor didactice și a comunității (colegi, alți părinți)
- Evitarea învinovățirii unei tabere sau a alteia
- Discuțiile individuale părinte-profesor pentru învățare personalizată a copilului
- Colaborarea pentru rezolvarea problemelor copilului
- Implicarea în activități organizate de școală și comunitate
- Asistarea copiilor în realizarea temelor și proiectelor online
- Solicitarea ajutorului când este nevoie
- Participarea părinților la deciziile luate împreună cu școala
- Implicarea în cunoașterea nevoilor copilului ca elev (părinți) și cunoașterea elevului în mediul său familial (profesori)
- Colaborarea pentru activități extracurriculare atractive pentru copii, cât stau acasă (ateliere digitale, cursuri online în care să-și formeze pasiuni).
Dacă adesea au apărut conflicte în relația părinte-profesor (lipsa de comunicare, percepții diferite, monopol asupra deciziilor luate cu privire la educație), criza poate fi o oportunitate pentru o transformare pozitivă foarte interesantă.
Învățarea online sau hibrid poate fi chiar ceea ce au nevoie copiii, practic, pentru viitorul lor: de autonomie și responsabilitate, de simțul colaborării și de încredere, de reziliență.
Cheia nu e să facem mai mult, ci să facem ce putem, cu îngăduință și ajutor. Reușim împreună sau eșuăm împreună, cum ne spunea Mirela Ștețco (Teach for Romania), despre do’s and don’ts în educația digitală și predare onlin,e într-un interviu Logiscool.
11 moduri prin care părinții pot susține în continuare educația copiilor și o relație productivă cu programul școlii online
Trecerea în mediul digital e iminentă, așadar de ce să nu profităm pentru a asigura copiilor (și chiar și adulților) abilități de viitor precum reziliența, alfabetizarea digitală, responsabilitatea și autonomia? Și chiar simțul colaborării?
Echipa Logiscool propune câțiva pași și compromisuri sănătoase pentru părinți pentru a se implica în educația copilului acasă, fără a-și neglija starea de bine.
1. Oferă-ți răgaz pentru tranziție
Între work from home, treburi casnice, familie, încearcă să le iei pe rând și să nu-ți neglijezi stările. E firesc să simți o schimbare, însă e important să conștientizezi că normalitatea se creează în timp, așa cum ți-e mai bine.
Prioritizează pauzele de destindere (meditație, yoga, conversații cu prietenii, gătit), iar dacă simți că ai o stare proastă, te poți retrage 10 minute. Cei mici observă subtilitățile din comportamentul adulților, iar cum îți gestionezi stările poate fi un model pozitiv pentru ei și stările lor în pandemie.
2. Asigură-i un spațiu doar al lui, pentru învățarea online
Dacă e posibil, organizați împreună un birou sau un colț de studiu doar al său. Așa cum probabil ți-ai pregătit și tu un spațiu de lucru departe de distrageri, și elevii au nevoie de “banca” lor, care să separe “acasă” de “școală”.
Organizarea și separarea acestor aspecte e importantă pentru copil, dar și pentru un părinte, care poate să își păstreze astfel și propriul spațiu de muncă acasă, separat de ceilalți. În timp ce îi pui nevoile de învățare pe primul loc, îți oferi și ție spațiu.
3. Susține-i responsabilizarea în procesul de învățare
Când e acasă, e mult mai ușor să ajungi să-l ajuți cu temele ca să treci mai departe. Însă nu este cea mai bună soluție. Talentul pedagogic aparține de obicei dascălilor, așa că ce poți face pentru a ușura procesul de învățare - și a-ți salva energie - e să îndrumi copilul să-și exploreze autonomia.
Când întâmpină probleme, încurajează-l să preia inițiativa și să le clarifice cu profesorii, să pună întrebări și să caute resurse. Învățarea hibrid sau online poate ajuta elevii să-și dezvolte noi abilități digitale, să învețe independent și să colaboreze cu colegii când are nevoie să înțeleagă ceva.
Este ceea ce spuneam despre parteneriatul educațional: dezvolți o colaborare cu școala bazată pe încredere, în timp ce stabilești limite sănătoase în relația cu copilul și cu profesorii.
4. Validează-i emoțiile
Copiii nu sunt antrenați să-și gestioneze frustrările și emoțiile, sunt copleșiți de ele. Izolarea de prieteni, de colegi și de activitățile preferate îi pot da peste cap, iar timpul non-stop cu părinții îi poate face confuzi, furioși, apatici și anxioși, agitați, dependenți de afecțiune.
Ce poți face, când și jobul, și familia îți cer atenția?
Pentru cei mici, este un proces de adaptare cum e și pentru tine. Oricum s-ar manifesta, alege pe cât posibil să nu îl cerți, ci să-i arăți respect față de ce simte vizavi de educația acasă, să îi validezi trăirile și frustrările, normale în acest context, și să comunicați onest.
5. Cere ajutorul profesorilor
Bineînțeles, implicarea părinților în educația copiilor înseamnă și să știi când să ceri ajutor. Ca părinte, e recomandat să ceri sprijinul profesorilor când nu faci față (mai ales pentru materii mai dificile, precum științele și artele).
De asemenea, pentru că elevii își pierd atenția ușor online, au nevoie de provocări noi în timpul învățării: o activitate colaborativă, o întrebare personalizată, un exercițiu, 5-10 minute de mișcare fizică. Părinții pot agrea cu profesorii ce nevoie are fiecare și cum le pot face.
Nici părinții, nici cadrele didactice nu sunt perfect adaptați la predarea online, însă colaborând, procesul de adaptare devine mai ușor pentru toți.
6. Alegeți o rutină clară, a voastră
Educația copiilor acasă poate crea un program foarte haotic, de la orele de masă și de somn, la timpul de teme sau de joacă. Totul se petrece sub același acoperiș, iar stresul carantinei poate influența părinții să devină mai permisivi decât de obicei.
Însă rutina ajută părinții să aibă control, iar copiii să aibă disciplină și repere. În timpul școlii online, ar fi ideal ca ei să înceapă ziua la aceeași oră, dar și să discutați despre programul de peste zi (mese, pauze, lecții online, teme, joacă, odihnă).
Totodată, îngăduiți-vă din când în când să faceți excepții, mai ales când copiii au nevoie de o pauză sau o seară mai distractivă în familie.
7. Ajută-l să folosească tehnologia în mod benefic
Copiii sunt nativi digitali curioși de social media: urmăresc YouTuberi sau sunt vloggeri, socializează, învață să fie creatori de jocuri Roblox, lista e nesfârșită pentru distracție. Dar când vine vorba de concentrarea la lecții, lucrurile devin complicate.
Ce poți face pentru a le asigura un mediu sigur și a-i responsabiliza pas cu pas e să îi asiști în procesul de adaptare, cu calm, dar și cu entuziasm. Mulți elevi nu sunt autonomi și nu pot filtra sursele de informare ca un adult. Trebuie și să învețe cum se folosesc platformele și aplicațiile de învățare, ceea ce nu e chiar o plăcere.
Asigură-te că știe să caute ce are nevoie (poți cere recomandări profesorilor), că ai implementat control parental unde e nevoie și arată-i ce lucruri minunate poate învăța pe net despre ce îl pasionează, folosind tehnologia în mod benefic.
Și, pentru că învățarea prin joc este cea mai eficientă, te ajutăm să-i susții atenția și starea de bine acasă cu atelierele digitale de programare Logiscool! Sunt cursuri online de programare unde se distrează, creează și învață abilități de viitor, fără a se plictisi.
8. Uită ce credeai despre timpul petrecut în fața ecranului
Poate că simți chiar și tu asta, dar cu siguranță merită să o accepți pentru copil: timpul petrecut pe dispozitive nu mai e o problemă, ci o cale de supraviețuire în pandemie.
E firesc să ai anumite temeri cu privire la asta, mai ales că prea mult timp petrecut pe ecrane poate crea dependență, sedentarism și probleme emoționale, anxietate sau depresie.
Dacă limitarea timpului petrecut în fața ecranelor era o necesitate, acum merită să ne ajustăm preconcepțiile: nu doar școala a trecut online, ci atât de multe activități.
Organizația Mondială a Sănătății încurajează pe toată lumea să profite de digital cât mai mult, dar pentru lucruri semnificative: jocuri video pentru distracție și conectare cu ceilalți; conversații și întâlniri cu prietenii online, seri de filme care să relaxeze întreaga familie, cluburi de carte online etc.
Și copiii care stau acasă, și părinții care lucrează acasă au nevoie de meaningful screentime.
9. Încurajează-i reușitele mici și mari, în fiecare zi
Trecerea de la școala tradițională la online, problemele de organizare, restricțiile, lipsa de resurse au provocat multă oboseală, dar și o performanță scăzută în rândul elevilor, care simt izolarea și neputința mai puternic. În plus, școala tradițională nu se compară cu școala online, existând cercetări care arată un randament mai scăzut în educația digitală. E foarte important pentru ei să fie sprijiniți și apreciați chiar și pentru eforturi minime, zi după zi. Recunoaște-le reușitele la final de zi sau la începutul zilei următoare, ca să aibă un start bun.
10. Creați un acasă plin de siguranță și o stare de bine
Acasă este spațiul în care copilul primește dragoste, în primul rând, de la părinți. El are nevoie de un cămin în care se simte în siguranță, apreciat, dar și inspirat.
Pentru că unul dintre marile roluri ale familiei în educația sa este de sprijin necondiționat, încredere și afecțiune, creează un mediu pozitiv și calm în care are motivația de a învăța și de-a face față schimbărilor, dar și de-a petrece de calitate cu familia, când are nevoie.
11. Se plictisește? Ajută-l cu activități distractive (și educative)
Tranziția de la clasă la școală poate să fie demotivantă. E demonstrat că puterea de concentrare scade odată cu trecerea educației în digital, iar izolarea nu ajută.
Ce poți face ca să petreceți timpul în mod plăcut, dar și explorat la maximum? Dincolo de teme și școală, cei mici au nevoie să se deconecteze cu jocuri care îmbină plăcutul cu utilul: jocurile! Cum ar fi să învețe să creeze propriile jocuri sau aplicații?
Există o mulțime de beneficii: stimularea creativității, deprinderea de abilități de programare și design, abilități de logică și de rezolvare de probleme, dar și comunicare virtuală și lucru în echipă (practic, îl pregătești de meseriile viitorului!).
Ajută-ți copilul să devină creator de jocuri, cu Atelierele de Roblox game design, în care se pot distra de minune codând, ajutați de instructorii Logiscool.
Dacă e un adolescent fascinat de crearea de aplicații mobile, înscrie-l la Atelierele online de Android App, unde va putea crea jocuri interesante sau chiar o aplicație populară.
Sunt multe lucruri care se schimbă, dar care pot fi transformate în experiențe pozitive pentru fiecare dintre noi.
Nu există proces educativ separat, el are loc acasă, la școală și în societate. De aceea, este atât de important să existe o comunitate unită, în care fiecare membru contribuie cu resurse, dar și cu compasiune, pentru același scop: binele copiilor.